Un înger, bătrân, înghețat și bolnav…
Și-a așternut cutii și-adoarme pe o bancă,
Lacrimile lui au făcut o oglindă de gheață,
În care se reflectă povestea lui…
Dacă trăia și el cu două mii de ani în urmă,
Era stăpân și el în colțul unei case.

Dar, o păpușă din marmură cu aripi
din hârtie,
Mi-a deschis ușa și m-a invitat să intru,
Mi-a făcut o cafea și a închis ușa.
,,Scuze” am spus, ,,că n-am dat un telefon înainte de a veni” ,
,,Dar, mi s-a spus că vindeți aripi de hârtie”.
Ființa albă, m-asculta cu un zâmbet atât de frumos –
am spus atât de multe lucruri fără importanță,
am dat atâtea detalii,
am dat dovadă de atâta încredere,
și,
când mi-am terminat cafeaua, ea mi-a ghicit viitorul –
Pentru că i-am plăcut mi-a vândut cu reduceri aripi din hârtie.

Fericirea de a cunoaște universul,
Tentația de a mă desprinde de pământ,
Nebunia de a zbura …
era în picătura înghețată.

Felinarul a orbit,
Pământul a-nghețat,
Frumoase aripi avusesem de hârtie.

,,Sculptura de marmură îmi plăcuse mult”,
mă gândeam așteptând trenul în gară.
Cât de murdară e gara,
ca și toate începuturile,
toate drumurile.
Boschetarul pe banca din față,
a întârziat.

Când am deschis geamul,
era prea târziu.
A fost arsă toată ceara din lume.
Eu care eram din marmură și îmi făcusem aripi din hârtie…
Am alunecat pe lacrima înghețată,
Ființa mea a spars gheața,
Unui imens lac al poveștilor.

Înecată păpușă de marmură,
purtând secretul,
lumânării neaprinse.