Ridic acest pahar pentru iubire
Si-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta stralucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune
Si apa limpezindu-se treptat
După ce trece,cu vâltori nebune,
De șapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porțile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Si presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă și-nstelată
Ridic paharul meu ca sa-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
In care-nvăț din nou ca să iubesc..

Scăpat de rana mea dintodeauna,
Abia acum când matca de nisip
Mi-o desenează argintie luna
Imi pot privi adevăratul chip.

Abia acum, cuprins de strălucire,
Pot la mâjirea zilei să închin
Pentru prieteni și pentru iubire
Acest pahar de frumusețe plin !