Nu știu de ce
numele tău îmi
mai chinuie gândul,
creierul se zbate
agonizând de amintirea ta,
iar sufletul
se strânge, mimoză.

O durere - destin
se dizolvă sub
lacrimile care cad a ploaie,
inimă plină
de curgere lentă
printre noroi și pietre.

Atât!

Ești,
pentru mine...
tocmai
a început
să-mi treacă.