De pe întinderile mării, ale valurilor scuturi
Se răstoarnă peste țărmul viselor sentențios,
Tu acoperă iubito cu o vară de săruturi
Timpul ce ne părăsește cu un aer grațios.


Pân-la inocența clipei, fără insolente plângeri
Cu o alintare nudă să mai torni un vin în cupe,
Când ne bântuie furtuna, o să-mi cânți în cor cu îngeri
Simfonia unor vorbe care gândul să-mi ocupe.

Și cu valurile-n brațe până-n largul diafan
Sus pe crestele în spume, tu să fi a mării nimfă,
Eu rămas doar cu mirarea unui ucenic profan
Să simt cum iubirea-mi urcă-n sânge și în limfă.

Poate atunci a sosit valul până-n ochii tăi marini
Ca să înțelegi tot rostul alergării înspre culmi,
Luna în târziul nopții dezbrăcată în țarini
Varsă o lumină rece din pădurile de ulmi.