Cum din greșeli învață omu-n viața,
Căutam eu căldură în mijlocul de gheață,
Simt că e greu și frig și totul este rece,
Dar s-aspir spre căldură nu-mi mai trece...

În jurul meu plutesc sloiuri de gheață ,
Iar eu încă visez la stropul de speranță.
Ca-într-un coșmar de ziduri reci lovesc
Și totuși... încă sper lumină să-întîlnesc.

Sus cerul e de gheață , pămîntul e prea rece,
Copacii-mi rîd în fata cu trupurile blege
Goale , fără de frunze , cu crengile răzlețe
Mă huiduiesc în față , nu vor să mă răsfețe...

Deși nu le cer multe , o vorba doar de bine ,
Ei nu vor să vă spună decît de rău de mine
Iar eu mai sper ca totuși , din sloiuri reci de gheață
Triumfător să iasă un mugur de verdeață .

În alb de gheață totul în juru-mi se îmbracă
Și negru de-ntuneric,veștmînt de noapte seacă,
Culori albe pierite se zbat să tot răsară
Dar lumea e prea crudă și viața nu-i ușoară