Mă-ntorc la tine, iubito, lângă foc,
la casa razlețită, ca un cuib uitat,
noaptea dorinței o mângâi s-o sufoc,
la geam vântul se-ncinge ne-ncetat.

Am somnul viscolit de-un fior rece
în care sânii-ți plâng după veșminte,
și timpul fuge, prin ceasornic trece,
luna-n perdele se stinge cuminte.

Trupul tău arde, e-un șarpe de jar,
sub pielea subțire se-aprinde focul,
trosnește-n sobă butucul de stejar,
noaptea-și destramă-n casă norocul.

Iubito, zorii ne-au prins c-o rază,
în mobile, caldura să se-așeze.
Tu dormi, singur o să rămân de pază,
umbră tăcută, somnul să-ți vegheze.