Să nu credeți că
sunt indiferent atunci când pieptul îmi este plin
de cântec

singura amprentă schimbătoare e timpul ce mă imită
în nopțile fără stele
plămădindu-mi o nouă închipuire
sub creștetul zilei

mă simt de fiecare dată
condamnat între două puncte
privesc

uneori îmi spun că am să mor
singur în mijlocul versurilor mele
mi-am împărțit până și respirația
ca un gest să mai pot trece
prin copilărie
doar o singură dată
să mă strig pe numele de botez

sunt clipe când tâmplele obosite
de trecerea vremii dincolo de orice obsesie
memorează ce a fost ieri
și îmi șterg fruntea cu cămașa
chinuită de sudoare
scufundându-mă de prea multă singurătate în amintiri
doar atât cât să-mi sugerez
o imagine

primăvara cu florile zdrențuite de culoare
întorc capul și se întreabă în șoaptă
al cui e chipul ce privește și intră pe ascuns
în inimi

nu știu cât de mult
ar conta dacă
ți-aș spune
……………
că înlăuntrul ai și început
o rugă pentru
mâine