Tu imi promiti , sa-mi dai ca-n vise un castel
Si sa ma porti plutind pe-oceanul fericirii,
S-asterni alei in fata-nflorite ca un rai,
Dar mie gandu-mi zboara neincetat la el...
Ma arde inca-n suflet vapaia amintirii,
Ce simt eu pentru el , tu n-ai putea sa-mi dai,
Nu pot sa-mi alung gandul , desi uneori vreau,
Dar ma cuprinde dorul si lacrimi podidesc,
Trecut-au zile , nopti si luni neancetat,
Iubirea lui cea dulce n-am de un' s-o mai iau,
Insa adanc in suflet , eu inca il iubesc.
Nu pot , nu vreau sa-l uit e mai adevarat ,
Nu vreau sa-l pierd din vise, orice s-ar intampla ,
De mi-ar iesi in cale , poate ca m-as abtine ,
Dar tremurul din suflet sigur mi l-ar simti ,
El ma cunoaste bine , de-ar iesi-n calea mea
Cu tremurul pe buze , sarutul de la mine
L-ar rapi dintr-odata , oricat eu as minti ,
Caci stie foarte bine cum este firea mea...


Tu n-ai putea sa-mi dai nicicand fiori de gheata ,
Ce simt eu pentru el , tu n-ai putea sa-mi dai...
Chiar daca imi promiti doar vise in castele ,
Visele mele sunt numai cu el in viata ,
Iubire ca a lui , asa ceva nu ai ,
Orice tu imi promiti , eu am sa fug de ele ,
Bani , viitor frumos , nu e ceea ce vreau...
Pe mine ma doboara un gand, mai nebunesc
Ca-n viata mea , nicicand , n-am sa-l mai vad macar ,
Iubirea lui cea dulce n-am de un' s-o mai iau ,
Desi adanc in suflet , eu inca il iubesc
Si-l voi iubi mereu , chiar de ar fi-n zadar!