uneori somnul ajunge doar spre dimineață
acolo unde întâmplările au numele noastre
uneori ieși din tăcere cu trupul greu
cuvintele deschid ferestre
memoria devine o apă adâncă și rece

shhhh

iarba înaltă care va acoperi sălbatic
într-un târziu
depresia patima incertitudinea
micile amănunte ale unor oameni
care trăiesc în locul nostru
doar iarba înaltă a rămas
și desigur o colecție de pietre
mai albe decât mâinile încă vii ale celor
care calcă grăbiți peste umbrele noastre

e timpul să fim previzibili
să dăm jos de pe umerii noștri
haina bărbătească pe care am purtat-o un timp
alergând spre capătul lumii


când toate femeile încep să-ți poarte numele și înfățișarea
te întrebi dacă putea să fie altfel
zâmbet liniștit rochie neagră blazare cu portțigaret auriu
soarele-un zmeu de hârtie pe care îl înalți deasupra orașului
noaptea

și peste ape niciodată luna
doar în oglinzile acoperite cu pânza țesută îndelung răbdător
pentru vremea de acum


ascultă poezia în lectura autoarei