Mugurii

Pe creanga îndreptată spre lumină,
cuminți, stau mugurii verzui visând
la clipa magică când în grădină
vor exploda-n culori dansând.

Din ghemotocul moale, căptușit
cu dor de viață, frică și mister
se-ndreaptă către soare, abia trezit,
un mugur izolat pe-un ram, stingher.

Ce taine ascunde învelișul crud,
cu grijă apărate de ninsoare?
Și-ntr-un efort suprem, apare nud,
uimind pe toți cu frageda-i splendoare.

Privește curios spre lumea nouă,
necunoscută și misterioasă,
se sperie lovit de-un strop de rouă
atras de fața-i tânără, lucioasă.

Și mugurașul se scutură grăbit
să afle cât mai multe dimprejur;
aude-n zori un vesel ciripit:
Ce trup frumos și zvelt și pur!

Minuni se-ntâmplă de când lumea
pe care nu le știm a descifra
dar le primim cu-nfrigurarea
că viața e ascunsă într-o stea.

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu, 19 martie 2009