Atât de des și infinit de liber,
Se plimbă roșul printre stele,
Nu-și caută astâmpăr pe cer,
Ciocnindu-se din lună-n ele.

Doamna în alb trece prin fața bancii mele,
Întâmplator ea-i chiar soția mea,
Cu tenu-i de narcisă și buzele pure lalele,
Ca în liceu...trecând mă adormea.

Ei bine,doamnă dragă ce ma legi,
Cu primavara de trecutul nostru,
Ca un cais albit sub care-ntregi
Săruturi au ținut in paște postul...

Sa știi,că nu am să mai vorbesc
Despre trecutul ce-l descriu înfloritor,
La cât am mișunat prin el gândesc,
Că am ajuns la tinereți și iar mă-nsor.

Cu tine,doar cu tine mereu,întotdeauna,
Pe veci mă văd alături,cu un rost,
De nu,ca roșul van prin cer voi fi totuna,
Ciocnindu-mă-n zadar cu luna...
...ca și cum n-aș fi fost.