și porumbelul alb își luase zborul
purtând pe aripi adunat tot dorul
înspre tărâmul mult visat de toți
râvnit lăcaș de cult al noilor adepți.

în vechiul sanctuar călugării rostesc,
parole în salvarea sufletelor ce postesc
silind toți dracii să facă cale-ntoarsă
în întuneric unde la cale pun o nouă farsă.

și doar o torță arde pe un suport de cupru
păzită de cavalerul fără chip ce sumbru
în aroganța lui ascultă preludiul amorțelei,
trilul îmbietor și-otrăvitor al cucuvelei.

dar lupii nopții, străjerii voluntari
închid în cercul morții ai vieții demnitari
lăsând în semn de pace triumful mortuar
clădind din lava sufletelor arse, altarul funerar.

un ultim strigăt mut se mai aude în noapte
e vulturul nocturn ce-aruncă crude șoapte
lăsând în urma lui ploaie de perle negre
Peste morminte, ca blestematele tenebre.