peste noapte inelul mi s-a încâlcit până a cuprins osul ca o tumoare
doar o cârtiță ar putea săpa un tunel prin carne
după doi ani, locul e curat, nu am nicio urmă
mi se face frică, nu știu cum mă vei recunoaște
poate după lebedele care merg în urma mea
oricând va putea țâșni un izvor, voi fi prima femeie cu un lac în palmă
la ora douăsprezece va fi o rouă ambiguă și multe flori de cireș
eviscerez un poem pe masa din bucătarie printre păpuși adormite
este cel mai plăcut mod de a-mi petrece timpul în după-amiezile fără dinți
pun doliu pe frunte și te aștept să-i facem un sicriu din sticlă
ar fi cel mai bine, am putea vedea prin el cum capătă forme de melc
cum iese la soare și apoi se ascunde-n palma de sticlă din prima poveste
cuib pentru viespi, sinucidere-n spirală până când îngerul se va dezintegra-n mărunțiș
am să-mi cumpăr agrafe, părul nu-mi va acoperi ochii fermentați