Într-o scoică plânge valul exilat de mare,
Străpuns de curenții marini în stadii larvare,
Corpul lichid a înghițit nisip,
Vântul i-a modelat spumos chip.

Geme valul biciuit de furtună,
Încearcă s-atingă cerul într-o urcare nebună,
Aleargă cu pași lichizi și în ochi are fulgere,
Lovește crâncen faleza ce se surpă cu un suspin de tragică plângere.

Zvâcnește valul ca o pasăre lovită de tunet
Și glasul acoperă furtuna ca un răzbunător răsunet,
Înghite lacom o navă în maxilarele-i lichide,
Cu limba o vâltoare neagră ce rămășițele în abisuri le închide.

Își umflă burta valul absorbind șuvoaiele de ploi
Ce cad perpendicular pe suprafața mării cu părul vâlvoi,
Marea ia forma unor gorgone înfuriate cu șerpi lichizi
Mușcând atroce cu colți de venin din valurile ca niște albe omizi.

Hohotește funebru marea și șuieră sălbatic
Cu glas de vânturi răzvrătite și-și contorsionează acrobatic
Corpul metalizat în purpura amurgului,
Valul călărește marea ca un om lichid purtat de cavalcada murgului.