Aș dori un pat să mai stau un pic întins,
Și să mor cu pasiunea,
Și salcia de saxuri să plângă indecis,
Bucuria sau tristețea.

Aș mai dori să o văd pe ea în dreapta mea,
Să-i simt iubirea și sinceritatea,
Tremurând etern la ochi cu realitatea,
Departe de ce este acum - lumea.

S-adorm pe tălpile îngerului cu care am zburat,
Prin nopți în cursa căutării,
Ca un ales am fost, la fel ca toți suprem creat,
Și am crescut sub pragul mării.

Nu-s clar în vorbă,știu,am rosturi sugrumate,
Ce nu se-aud prin viața voastră,
Și cât de tare strigă după suflete de om uitate...(!)
O lume surdă și-aproape dărâmată.

S-ascult confesiuni de ploaie,artă și cultură,
Să plec prin lume singur,
Si ea să se ascundă,într-un zbucium de trăsură,
Într-un cerc fără cusur.

Să se întunece treptat și umbrele să le pictezi,
Dupa voia ta și crezul tău,
Să simți că ai o lume-n care poți să-ndepărtezi,
Trufia zilelor - căderea-n hău.