O viata daca as mai avea
As aluneca printre oameni
Privind cum trotuarul de asflat se dilata spre cer
Mii de petale rosii cad din cer fara sens
Le ating si ma cuprind ca un vant de flori
Si deodata simt ca totul a fost iluzie
Oamenii prelungi cu chipul mohorat imi zambesc ironic

Nici cerul numai pare albastru, il vad maroniu
Iar banalitatea cotidiana imi striveste fiinta
Ca o curea de fier ce se strange incet in jurul meu
Incerc sa o desfac dar mainile imi sunt legate de ignoranta
Ma zbat ca o pasare prinsa in capcana fara viata

Printre cartoane maronii ma asez in genunchi
Privesc cladirile cenusii si ma intreb
De ce oare totul e cenusiu?

Iar daca as fi coborat intr-o mie de iaduri
Si m-as fi inaltat intr-o suta de raiuri
Credeti ca imi mai e frica de arhitect?

Iar clipele trec, si se dilata parca la infinit
Imi este somn, adorm, visez, sau poate nu visez
Poate doar adorm, precum sunt cei din cimitir
Fiindca acolo o sa ajung, si o sa simt cenusiul cimentului

Poate este doar o impacare, o transfigurare a banalului cotidian

Imi vine sa plang cu lacrimi de smoala
Iar parul meu devine o flacara fara fum
Si simt in interior cum sar scantei de agonie
Devin vid, iar vidul sunteti voi
Ce poate fi mai frumos in viata?
Decat sa o privesti prin ochii unui artist