abia învățasem să zbor – ora de fericire -
și vii tu aiurea și-mi tai aripile dintr-un exces de zel
harști harști o pată de sânge bolnav
apoi pata de sânge redevine aripă
și nu pentru ca așa vrei tu
aripa susține vitrina pe un perete de sticlă
peretele se plictisește cedează
vitrina se plictisește și ea începe să plangă o aripă
vestea buna ar fi că bătrâna domnișoară
în amintirea căreia se sinucid ghețarii
undeva prin groenlanda
își face pedichiura în fiecare dimineață ca un ritual păgân
ceașca de ceai pe noptieră stârnind toate intimitățile șvaițerului
abia învățasem să zbor
sunt trist dar nu plâng
doar te privesc neputincios cum omori vietățile aiurea
întocmai ca pe niște icoane rusești
și în numele cui?
pe coala de hârtie îmi albesc tâmplele îmi încleștez dinții și urlu
durerea singurătatea neputința
și când te gândești că abia învățasem să iubesc
ora de fericire
zborul
aripa