ascult focul ce arde între mine și tine
fermecat de poezia secundei
mă trec furnicile clipei
când te voi revedea fără umbre
tu taci înveșmântată în elegia unui sărut
ce e când lebădă când niciunde
atinși de vise
trecem pe partea cu flori
a mirării că undeva
podurile ce le trecem
fără pași peste ploi
sunt pierdute

încifrat în alb
un fluture bate pe aripi
trecerea unei galaxii în secundă
sete de noi
mai mărunt mai nimic
nu e scris să ne fie deajuns
până când
vom trezi ferecatul șarpe șezut
în pătratul dintâi
al uitării că suntem gând sau
vibrația sa fără nume

mă privești cresc toate
orizontul deschide un cerc
la trecerea ta în minune
sau tu ești doar un vis
ce se joacă etern de-a v-ați ascunselea
cu umbrele mele
spre tine pierdute ?
rază desculță dar vie
dinspre nimic
spre căderea unei frunze în sâmbure
tac
mă uimești și mai mult
cu atingerea ta
ce-mi scrie pe piept
poezii din răni fără urme