se așează peste noi cu brațe de clipe
aleargă cu pași imaginari
calcă tâmpla pământului
și creste din ea vârtej
se ridică cu brațe catarge
ca un peter pan al îndrăgostiților
adună zânele adormite în pleoapa orizontului
și le scutură de nopți somnambule

când plouă ne pune unul peste altul
strânge în albia frunților lipite gânduri
parcă dansează în stropi de apă
încalțată cu clepsidre
și nu-i pasă cum se spune

rătăcește ca un cupidon
sfredelește
de sus în jos
de jos în sus
întreaba pe ce parte ne purtăm
pașește în noi cu săgețile spre stânga
își îndreaptă arcul pe suflet
se așează de-o parte
și de alta
în care de lumina
și ne poartă fluturi într-o poveste

a fost odată ca niciodată