Nu am, moarte, cu tine nimic.
Viața mi-am trăit-o
De când am fost mică
Lumea am iubit-o.

Chiar dacă nu toti m-au agreeat,
Unii m-au admirat.
De ce?… nu știu.
Dar știu că au avut un motiv

Singură am rămas
Părăsită, fără nici un glas.
Trebuia să ma descurc,
Să mă ridic și să pășesc pe drumul vieții.

Oamenii sunt ca o grădină
Unii sunt ca firele de iarbă,
Dar printer ei mai răsar
Flori minunate, dar și buruieni.

Unii mă consider o floare,
Alții o buruiană
Dar eu sunt mulțumită
Că mă consider un fir de iarbă mai mare.

Dragostea adevărată n-am găsit-o încă.
Deci te-aș ruga moarte să mă lași să o găsesc.
Ca să-l rog pe cel ales
Cănd o să mă pună în groapa adâncă

Și-n aceeași limbă toată lumea va plânge
Dupa mine, un fir de iarbă acum veștejit
Te rog, jumătatea mea
Să nu mă uiți.

Moartea este trecerea către liniște
Viața e mult prea zgomotoasă și agitată
Doar că după ce ești mort
Și ești un fir de iarba, puțini își vor aminti de tine.