În față la un șemineu,
Pe foi aștern cuvântul.
În flăcări doamnă ești mereu,
Trupul ți-l face vântul.

În părul tău, văpăi străluce,
Steluțe mici, mii de luciri,
Gândul tăcut acum mă duce
Spre reci și calde amintiri.

Ai răspândit cândva pojar
Cu vâlvătaia dragostei nebune,
În mine dogorește, jar,
În tine, doar, tăciune.

Vise și versuri mă-ncălzesc
La șemineu cu părul nins,
Și rai și iad se contopesc,
Te-aștept, de când te-ai stins.

Cu mâna scârm ușor cenușa,
Focul nestins, să ne ajungă,
Dar vatra-i rece, privesc ușa.
Va fi iar noapte lungă.