Casc și în gura mea intră un leneș
Cu tot cu lucrurile vii învelite în al lenei leș,
Cu tot cu copiii lui ce și-au făcut locaș
Într-o măsea cariată, târând în lesă în loc de câine un laș.

Leneșul doarme pe patul limbii moi
Înfășurat în cearceaful salivei și părul vâlvoi
Se încolăcește pe papilele gustative,
Simt acut gustul lenei, gust de somn și de stări negative.

Strănut și expulzez leneșul, lașul și copiii lui,
Lașul latră la mine și îl introduc într-un etui,
Leneșul se adăpostește într-un ciorap murdar
Și adoarme instantaneu, respirând astmatic și rar.

De atunci, când lenea latră și mă apucă de-un picior,
Îi pun botniță și o leg de al agitației febril fior,
Somnolența se zbate neputincios în celulele ființei,
Frenezia o îmbracă în zdrențe și o trimite să cerșească în piața suferinței.