pașii foșnesc, observi alți răniți
drumeagul tăcerii urcând
drumul hain cu dinți ascuțiți
din talpă îți mușcă flămând

pășești încet. nu mai aștepți nimic
pe burtă, camarazii se târăsc tăcuți
zărești printre ruine-un inamic -
doar sinele ce împotrivă-ți îl asmuți

și ce singurătate respiri în pub-ul vieții
cum urlă vântul negru prin obloane -
cu-obrajii prinși în palme faci balansoar tristeții
soldat fără lețcaie,erou de batalioane...

vezi chipuri de om trecând ca un val
durerile tale-n tranșee săpând -
dar cum s-afișezi un portret jovial
când totul e praf ca-ntr-un joc ancestral ? -
țărână suntem...
disperăm ?
eu , nicicând!