A fost cândva pe undeva
Fără de nume,
Ea.
Mergea pe drum, în fum…
Și nu-i păsa, oricum era doar
Ea.

I se cuplau mereu în minte idei frânte
Ce se confruntau cu sentimente rupte
Și toate cele ce dureau, erau în
Ea.
Dar mergea pe-același drum, în fum…
Tot singură, doar
Ea.

În sine se-ntreba mereu ce-nseamnă întotdeauna
Și niciodată nu se gândea
Că niciodată nu va ști răspunsul pentru
Ea.
Dar continua mergând pe drum, în fum…
Ploua și se-nnegrea,
Plâns de copil o podidea,
Iar El nu îi zâmbea.


Și-atunci două umbre mari se apropiau și o tot încolțeau-
Cine-o urmărea și ei nu-i păsa?
Moartea să fi fost,
Îngeri să fi fost și
Ea tot mergea pe drum, în fum…
În lacrimi se îneca,
Cu razele se lupta,
De nori se izbea,
Aerul amețea. Și toate deodată se opreau,
Căci se auzeau,
De pietre se loveau
Două cizme mari -
În noroi se adânceau…

Și doar Ea stia ce va urma
Că nimeni nu-i va da ceea ce Ea își dorea.
Răspuns nu va găsi,
Râsete nu va risipi,priviri nu vor străluci,
Iar pietrele vor simți
Din Ea
În drum, din fum…
Ce n-a mai rămas
Din ce întotdeauna, sperând m-a întrebat.
…păcat.