Turme de vise
mânate de vânt
frământau bulgări de foc
pe talgerul Lunii,
norii învolburați
se băteu cap în cap
peste oceanul de iluzii ce se întindea în zare
și trimiteau fulgerele spre pământ
dorind să sfărâme dorințe și altare,
dar nu-mi păsa
fiindcă purtam la piept, ca pe un talisman,
jurămintele tale.
Arcușul dorului
îmi mângâia inima visătoare
și eu veneam încrezător spre tine
convins că avem aceeași cale,
dar am văzut cum Noaptea îngenunchiase
lângă patul tău și te implora să privești
umbra mea
ghemuită pe preșul de la intrare
pe care ți-ai șters tălpile pantofilor
și atunci un gând
ascuns ca un spin sub petale
mi-a săgetat sufletul cu o întrebare:
cine mi-ai ucis cu pietre speranța
ce poposise înaintea mea
la poarta inimii tale?