tăcerea face o tumbă în mine
plutesc mai departe în iluzie ca într-o apă stătută
M e la locul lui și deschide coridoare înguste cu fluierături ascuțite
sfâșiindu-mi liniștea ca pe-o rochie ușoară de vară

M e la locului lui și doar asta contează

lumea crede că sunt încă aici. lumea se înfășoară în trupul meu de siguranță
doar M știe că am evadat de la primul strigăt
m-am prefăcut în aripă stângă. am scris câteva poeme foarte lungi
din care nimeni nu înțelege nimic
apoi i-am făcut un semn discret lui M
el se transformase în fluier
cânta
și mâinile lui ajungeau la mine oricât de departe plecam
mă prindea cu grijă între două degete
mă îngropa în curtea lui
printre alte lighioane
aveam și eu un mormânt mic de tot
ca un dâmb

eu sunt la locul meu. M știe mai bine
din iluzia asta lipsește sufletul
lipsește viața și moartea