în casa de pe plajă
soarele nu ajunge niciodată
să-și reverse lumina printre
sticlele de bere răsturnate
de vântul ce le cântă în gură
mișcând golul din ele.
sfidând priviri confuze,
e a mea deșirată de ideea că
nu suntem destul de crescuți
niciodată pentru a merge desculți.
atârnate din adâncul cearcănelor
sunt etichetele prețului plătit
de unii pentru puținul timp prețios
alterat în derularea zilelor scurse
fără talent dintre anii grăbiți la
sfârșitul cărora ne regăsim
tot mai singuri și plini de
incertitudinile din umbra nocivă
a fumului de trabucuri.
limbajul precipitat vândut
pentru suma de idei evadate
din pielea al cărui ecou răsună
repetat și intens pe scările de lemn
unde se consumă tocurile
pantofilor purtați de ei
în scârțâitul tăios.
când petrecerea se dizolvă în
refrenele triste ale muzicii false
de chitări prăfuite
toți caută odihnă rătăcind prin paturi
orbiți de tăcerea înfiptă între pleoapele
vineți ce refuză mereu să se-nchidă de
frica fantasmelor din trecut.
mi-a rămas să privesc în oglinda rotundă,
imaginea deformată a lumii din noi.