eu tu și probabil acea fereastră
ascunsă între cartilagiile de beton ale orașului
se pierdea în mulțimea de ferestre luminate obscen de becuri cu halogen
fără țigări și băuturi fine asemănătoare unei pânze de picasso
-guernica în timpul bombardamentului-
oprește ninsoarea iți spun,
oprește dracului ninsoarea aia
nu mai are rost să ningă aiurea peste plictiseala cititorului
și nici să strigi dimineața cât te țin plămânii “republique uniq du cameroun”
pentru a-ți aduce aminte de mine
umbra ta siluetă flamandă statuie de aer rarefiat
e tot ce mi-a mai rămas din vechile catedrale ale orașului
ochiul fereastră ochiul creier se naște undeva deasupra unei arcade cu îngeri
oglinzi imperfecte incită fanatismul unui roșu mult prea blând
doar tăcere si nimic altceva
eu tu și probabil acea fereastră
vorbind limba muților