spiridușii

nu se tem de mine
însă mie îmi pare că am puterea să le distrug lumea
doar printr-o mică atingere a degetului meu deformat

se mișcă în jurul meu
legănându-și capetele lenos
fără să aibă nevoie de mine
sau de aprobarea mea
observ câteva tentative de a mă izola
îmi desenează un cerc în care să stau
cuminte și poate un pic îngrijorat

cu același succes ar putea să-mi controleze și fricile
dar ezită să ordoneze temerilor mele :
opriți-vă
lăsați-l în voie / adăpostiți-vă altundeva!

tot ce mi se întampla este dirijat de un spiriduș
pe care-l port sub braț
și pe care nu știu deocamdată unde să-l pun

ori pentru a da mai multă claritate situației
pot abera până a zice că:
circul în venele lor ca o doză de oxigen
împrietenindu-mă
cu niște globule sau ceva!

în palmele lor făcute cauș
n-ar încăpea nici cât în o lingură
dar orașul în schimb
se întinde liniștit și ascultător în mâinele lor

lumina trece neobservată în intuneric