e de ajuns să cerni speranțele printre firele țesăturii
bluzei de in.
și când se înserează, să aștepți să ți se usuce cerneala
de pe certificatul de deces, proaspăt semnat de autorități.
sunt prea multe evidențe în lumea asta, în seara asta,
iar eu n fac decât să mă plâng de faptul că seara asta
a început să plouă
peste proaspetele noastre iluzii.
e de ajuns să potrivesc temperatura corpului, ca și cum
aș potrivi temperatura frigiderului,
nici prea cald, nici prea rece,
îndeajuns cât să păstreze în el niște sentimente ca niște fosile de sentimente vii,
ca fosila vie a arborelui de ginko,
cel care ți se așează peste deșertăciuni,
și te învață să trăiești.

în seara asta cred că e de ajuns
să privesc timpul cu rana ta pe față,
să ma învelesc cu spaima
că nu voi mai trezi părerile de rău.