MA IARTA . . .
prietenei mele Lavi



Ma iarta ca sant cateodata furtuna,
ma iarta cand sant vreme buna,
si ochii tot cata o zare departe
si-o lacrima stinghera obrazul razbate.

Ma iarta cand cerul se-ntunec-anume
s-alinte-o nebuna,s-o cheme pe nume,
si valul il iarta cand crunt se-nteteste
ochiu` mi-I de vina ca nu la val priveste.

Ma iarta cand glasul ba trece ,ba striga,
caci tremura frunza nu de nervi,ci de frica,
si ma iarta cand ma cauti si nu-s de gasit
mi-i pasul si ochiu-n nestire pripasit.

Ma iarta cand tunetul in sunet transcende,
ma iarta cand fulgerul in intuneric se pierde,
si vantul il iarta cand prea nebun vuieste
si numele-n zare continuu-l rosteste.

Ma iarta ca secunda-n secunda dispare,
si iarta minutul,cand mic,cand prea mare,
si iarta cuvantul prea sarac in rostire,
iarta din nou tacerea de necuprins din privire.

Ma iarta ca stelele razvratite-s si rele
si joaca despletite-n dans dracesc de iele,
si noaptea coboara senina,inceata,
pentru ca eu sant de vina-o iarta!