Despre apusul de soare pe care urma să-l vedem împreună
Nici nu s-a scris nici nu s-a pictat vreodată până la mine.
Daca ți-aș fi spus că mesteacănul în care se reflecta
lumina sângerândă de lipsa ta în mine
știa că ochii de artist întors spre el curând vor apune
precum soarele în mare răcorindu-se în ape line
ai fi zis că mă dau profet și ai fi râs ironic printre gesturi fine.
Așa, s-a înecat apusul în băutura zeilor, iar mâine
când voi sta pe marginea țărmului rece așteptându-l alene
mă va certa că nu l-am pictat noi mai devreme
când încă era un noi de povestit prin tonuri de ulei.
Mă tem că ne-am dezrădăcinat din esența noastră
și n-am luptat precum mesteacănul tău în bătaia furtunii
ținându-ne de rădăcini ca fătul de cordonul ombilical.
Nu știu dacă ne va ierta apusul pentru zile reci și goale
Hai, întinde paleta să deschidem uleiurile în semn de iertare!