Judecă-mi vorbele agățătoare,
iederă cățărată pe zidul casei tale,
jucăușă ca focul aprins de mâinile unei țigănci iubărețe.

Dar,nu-mi spune că mint.

Acoperă-te cu poveștile aduse din lumea mea,
amăgite de dragostea în care cred
precum cobrele în fluierul îmblânzitorului.

Dar,nu-mi spune că mint.

Netezește-ți calea cu descântecele mele de noroc
si iartă-mi copilăriile presărate printre ele,
precum verdeața proaspăt culeasă.

Dar,nu-mi spune că mint.

Ascunde-te din calea mea dacă m-am aprins prea tare
și-am luat-o razna,
nu aștepta să-mi vezi în ochi mila cea de pe urmă,
căci nu-mi doresc sa fie pentru tine.

Dar,nu-mi spune că mint.

Gonește-mă în fiecare noapte când dormi fără vise
și cheamă-mă în fiecare dimineață
în care nu știi de ce te-ai trezit.
Voi fi eu gândul tău bun
și-am să-ți dau bruma de curaj,
scânteie a încrederii în ce știu că poți
și vei face,oricum,chiar făra mine.

Dar,nu-mi spune că mint
căci, îmi voi spune la fel,
am să adun jucăriile stricate,
le voi urca pe raftul cel mai de sus,
unde privirea,sărmana,
nu va reuși să mai ajungă vreodată.
Voi ști doar că acolo îmi zace neputința și voi uita.
Uitare să fie tot ce va rămâne după mine!