Ma cuprinde, Doamne-un dor
Dorul de copilarie
Cand un susur de izvor
Era vers de poezie

Iarba verde de acasa
Cand mi-e sufletu-n durere
Si cand viata ma apasa
E balsam de mangaiere

Doamne nu mai bate vantul
Vantul dur de pribegie
Ca ma duce doamne gandul
Spre amara vesnicie

Au trecut atatea clipe
Peste curgerea de vreme
C-am ramas far de aripe
In albastrele poeme

Nu stiu ce sa fac eu Doamne
Sa ma scap de grele mituri
Si de frunzele de toamne
Ce ma poarta-n labirinturi

Doamne, eu ma rog sub luna
Sa-mi dai pacea din izvoare
Cand umblam pe Valea Buna
Cu o turma de mioare

Sa ma scapi de teoreme
Despre spatii singulare
Si sa-mi dai, Doamne, ca teme
Nesfarsitele altare

Mihail Buricea