De veghe, îndurătorul,
Se cotrobăie pe sine
de urme roase de noblețe,
rămase din apogee trecute,
ca niște alizee, peste faldurile
unei mantii măslinii, de mușchi.

De veghe,îndurătorul,
își trimite privirile
omnidirecționale, zărilor de
ceață veche, străpunge-le-ar
cu gândul ar vrea, mofluzul
încordat în vene.

De veghe, îndurătorul,
rabdă cu umbra tremurândă,
supusă unei flame rahitice,
curtată silențios de
briza nopții, sub cerul
punctat, toxinfecție stelară.

De veghe, îndurătorul,
Își mângaie opincile,
auto-flagelate de sute
de mii de pași, sângerând
pe la colțuri în șiroaie
fluviale, țesute.

De veghe, foarte încet,
închide ochii, vede lumina,
geometrie distorsionată
în fragmente iluzorii
cu pretenții mesianice, și
oftează ascetit, îndurătorul .