Tu luminezi cărări de moarte stinse,
Tu, fericire! Tu, durere!
Meschin ți-e trupul cel fără cădere,
Dar falnice luminile-ți aprinse.

Tu tremuri blând cand ploile și luna
Te-nvață dansul stins al nemuririi,
Căci în zadar cânti singur calea fericirii
Când solitar îți pui pe cap cununa.

Tu nu pășești fără a ști că mâine,
În taina ta, durere grațioasă,
Înfometată, o figură nemiloasă
Încerca-va fericirea codrului de pâine.

Tu nu trăiești, căci pentru moarte,
Plătit-ai cu atâta nostalgie
Un ceas de efemeră bucurie
Ce-n inimă ți-e prea departe.

Dar tu tresari, lumină-ndurerată
Și lacrimi calde ți se scurg pe chip,
Căci dragostea, clepsidră cu nisip,
Se scurge, pe-un genunchi, uitată...