Creștea un deal în noapte la capătul podului
și tu - ușor inflamabil - te-ai aprins de la foaia din mână...

Aveai o cumplită bătaie de cap și de inimă
în legătură cu versul doi din haiku-ul
la care lucrezi de o viață...

Și pentru că la capătul podului dealul continua
să prospere în noapte
sorbind direct din cer toate desfătările lumii
iar dogoarea de lavă încinsă
îți aprindea foaia de-a lungul versului doi
a trebuit să cedezi să te lepezi de foaie
zicându-ți că oricum
prin părțile noastre cu podgorii și ciocârlii
încă n-a reușit nimeni
să închege într-o viață de om un haiku.

L-ai aruncat de pe pod să se ducă pe apă —
pe unde l-o duce și l-o învârteji
nici o minte de om sau de altceva nu l-o mai descâlci.

Și brusc s-a crăpat de ziuă
și-au văzut ochii tăi și inima ta a văzut
cum într-adevăr dincolo de pod creștea
dealul acela cu iarbă arzând și copaci fumegând
iar din pisc se cotileau primele firicele de lavă
însuflețind ideea de a trezi Fujiyama...

Și-atunci ai strâns tot ce aveai sub frunte
și sub pleoape și pumnii i-ai strâns
și-ai strigat ghemuit:
— Yes, dragii mei! Yes! se poate!