Nu-i spun eu nimic cu voce tare
sunt inauntrul lui,
ne avem impreuna.
El stie ca gandurile noastre se nasc incolacite
unul inauntrul celuilalt.
Suntem impreuna pe iarba,
mancam mere neinterzise,
merele pe care el le aduna
si eu le inghit pe toate care mi le da.
Iar cele pe care le arunca,
le transform in seminte cu totul,
pentru piatra stearpa a mintii
si pentru nisipul curgator al sufletului.

De ce sa-i spun lui daca stie?
Ca am nevoie de apa ca sa fiu,
sa ma arunc de metale
si sa ma adun de cuvinte.
Iar el are nevoie de pamant
tot ca sa fiu eu,
si ca sa-mi fie.
Si atunci cand existenta mea intinsa
de o clipa transparenta
isi va opri arderea,
si se va sparge coaja de vise si trairi
Noi doi vom fi tot unul inauntrul celuilalt,
mai adanc.