să ne întoarcem în casele de piatră

memoria mea germinează lanuri de floarea soarelui
îmi zboară din palme păsări zănatece
au băut din sângele meu decolorat de fantome

eu nu pot fi fericită decât atunci când adorm într-un iglu
construit la minus inimă
același nord pierdut

pietrele nu mă iartă am încălcat porunca apei

noaptea îmi caut umbra în spatele arbuștilor
acolo unde cândva răscoleam timpul
ca pe o rădăcină de bărbat
în loc de umeri purtând ploaia

am rămas cu gesturi stranii
dimineața scutur tablourile de culori
agăț de pereți doar imaginea igluului sfărâmat

niciodată prea alb
niciodată rogvaiv pentru o singură coborâre în viață