Acum mi-e interzisă fericirea,
Speranța-mi pierd din ce in ce,
Și visu-mi curmă fericirea
Cu aripi negre de obscen.

Tu… ai spart neștiutor un lacăt,
Metal de strajă la o poartă-n suflet,
Și ți-ai lăsat acolo numa urma
Ca mai apoi, nepăsător, să pleci.

Privesc doar raza ce lăsat-ai
Și-ți strig cu ochii întoarcerea pierdută
Pentru a-i închide în tăcere mută…
De ce nu vii, de ce n-auzi? Hai, vino!

ai venit...sa ma ucizi si sa pleci...de ce?