i-a încolțit destinul.
din plasma germinativă a întunericului

la fiecare înserare se dezghioacă deasupra unui șotron
îmblânzit de turnuri,
de cupole
și de ziduri,
în mii de filigrame argintii.

emotia primară-
întoarcerea-spre-zero a neobositului spirit,
sălăștuieste
în sanctuarul ei de vise,
în care,
cuvintele au fost descuibărite.

de sus,
percepe infinitul
ca o absorbție de spațiu,
iar lumea-
mici insecte, a caror flotante umbre
traversează de-a bușelea hazardul.

atinge cu vârful degetelor
cineticele forme
ce zăngănesc la geamuri,
trece apoi cu gândul pragul clipei.
în sahara-interioară presimte vidul:
aruncă peste bord
atracția materială a lumii;
încet-încet porneste,
cu-avântul cunoasterii eliberate,
în sus,
tot mai sus
în lumea…
imaculatelor concepte.