Stimate domn,prost și umil!
Þi-am atins ochii și m-am tăiat
în cioburile ce le uitase-i în ei.
Þi-e frică să dansezi cu mine,
dar tu ești cel care până acum
m-ai călcat,nu ai iertat.
M-am azvârlit în colțul meu,
mucegăit,putred,neaerisit.
Nu vreau să-ți pierd brațele.
Voi încerca să mai încerc,
Poate,tot acolo mă răsucesc,
până amețesc și mă dezechilibrez;
iar,tot acolo mă sfidez.
Mi se oferă un strop de siguranță.
Mi-am automutilat simțurile
și am reușit să pierd pariul cu mine.
Mi-am explicat ce-ți spuneam;
în expectativa prea multor scuze
risc să te evapori și să mă sufoc,
e cel mai stupid și vechi joc.
Stai călare cum doar tu ști,
pe aripile mele ce mă dor...dor!
Știam că o sa-mi fie tot mai greu
să mă târăsc.N-am căutat altă modalitate,
mă opresc doar să-mi mai ling rănile.
Încet,încerc...nu se schimbă nimic;
tot eu oricând,oriunde,doar eu,
mereu eu...a și...drogul meu:
amar,verde cu spini înflăcarați,
cu ochii sparți și întunecați.
O fermecătoare butelie de gaz prăfuită,
slăbită,așteaptă să refuleze.De curând!
Mă voi împotrivi în gând...flămând.