mă las în voia propriilor mișcări până când
transpirația devine o crustă moale
în care îți înfigi adânc degetele

noaptea lăcustele îmi curgeau din nas
ca puroiul dintr-o rană deschisă îmi acopereau
trupul
în carcase metalice

ca o apă groasă în care ochii răi pândesc

curg lăcustele curg se mișcă pereții sub
forfota lor
și crustele reci îmi mângâie fața și chipul tău
îmi arde unghiile

plutesc până în apropierea tavanului
ceva a mai rămas însă și mișcă aerul
cu eleganța unei dansatoare

fața arde mă încordez și țâșnesc
capul se zdrobește precis de podea