Îngerii albi îmi poartă cămașa pe vine,
eu caut să prind ultima scânteie de lumină,
plâng cu mâinile pline de ceară,
tocmai s-a topit o lumânare
și-mi caut sufletul prin tine...

ai întârziat cinsprezece ani,
cum să te mai respir?
învață-mă să te chem din nou
de atâtea gânduri nescrise
m-aș putea îmbrăca în valuri o veșnicie...

umblă vorba pe malul apei mele
că ți-ai lăsat pescărușii la vatră
să-ți caute leac de atâta dor îndurat,
stau acolo,
la pândă să-mi găsească mirosul de femeie
cununată cu iarba.