Un subgabarit de oase,
de pe-Autostrada Horia,
a-nceput ca să se frângă,
de un trafic prea intens,
roata din pepita urii,
pe covorul cărnii sale,
a derulat asfalt de sânge,
deturnând sensul firesc.

Se-ntâmplase o surpare
în conștiințe și-n gândire,
se-ngustase mereu drumul,
ce ducea către-mpărat,
căci semnalizase forță
și oprire fortuită,
pe spinări ce se curbase,
de atâta apăsat.

Și tractările-mpilării
ale obștei să se gate,
radarul, doreau aceștia,
adevăr să-nregistreze,
fiindcă ei sunt temelia,
fiind deodată cu toți munții,
și cu râuri și păduri,
spumegând patru viteze.

De vechime și substanță,
și de număr și de drept,
jurământ pe Cartea Sfântă,
c-au credință-n Dumnezeu,
nu-s venetici, nici iscoade,
nici animale de muncă,
să fie mai boi ca boii,
și să tragă ce-i mai greu.

Că direcția averii,
acceleratorul de bucate,
izvorăsc dintr-o sudoare,
din lopețile de palme,
și că frânele se pot,
pân` la fund de e voință,
să se-ndese, să oprească,
hardughia de sudalme.

Un subgabarit de oase
de pe Autostrada Horia,
se păstra în așteptare,
sub traficul convenit,
așteptând să frângă roata,
dacă din pepita vremii,
întâmplase-va ca ura,
să mai aivă de vorbit.