scriu cuvinte pe care nu le vei citi niciodată,
pe taste însă mâinile mele dansează un pic mai ușor
ca și când aș trăi din scrisul ăsta scălâmb,
ca și când degeaba a început să prindă culoare.

mă împingi spre mijlocul vieții
acolo unde tronează paradoxurile și unde se văd oameni,
lutul se desprinde greu de staticul meu calm,
doar un cuvânt, un cuvânt cred că ar ajunge să mă las
pradă dulcei tale victorii.

poate că și tu scrii cuvinte pe care eu nu le voi citi,
doar alte taste vor simți alte mângâieri,
nu-i nimic, dragostea zilelor noastre
adesea nu e altceva decât râul trecând învolburat
pe lângă alt râu.
sau poate că tu nici măcar nu scrii.