Mi-e bine
și mi-e teamă
orice secundă are o urmare,
subțiate gesturi, de parcă-am exista,
cerșim împreună
mereu
o minune.
Am senzații de trenuri
despicând gări.
Te-am adus fugar
cu spatele la lună,
cu ochii-n lumină,
ies din ei încețoșată, târzie.
Pe față
pescăruși murdari
de spuma verii
neproptite-n calendar.
Tu ai râuri bărbătesc întortocheate de duioșie,
cu pești lungi.
Mi-e somn,
ca deasupra unei cascade,
în vis
gust din ulcica plină ochi de lapte
și aroma ierbii răsărind în curtea casei tale.
Strânge totul,
fă polițe pe care
să înlemnești gutui și mere
cheamă iarna
cu haitele de nopți stinghere.
Găsește-mi loc acolo,
când tragi vinul din butoaie,
un bob pătat de vină
mi-l fă colier de preț.
Din veșnicia scurtă
fă-mi aripi lungi,
alătură-mă în cuvinte
apoi
scrie-mi de dor și departe
cu aplomb de marinar împânzit de păsări.
Busola să-ți arate
Nordul,
hai, stinge lampa
somnul dă buzna în mine.