Clipe spre sentința unui tribunal alcătuit din tine și tu
unde nimeni nu mă apără unde nimeni nu îmi poate spune
unde cuvintele sunt prea mult inima se întoarce pe dos
și tu numeri clipele cu mine le separi le așezi mereu
în partea dreaptă prea rar sau prea des mă iubește nu mă
privesc cum se înalță spre niciunde gânduri socoteli
nu mai rămâne decât să Îi cer să nu mai fiu eu să fim
atât de unul încât să nu poți despărți fragmente de tine
de țesuturile născute din noi împletite cu grijă în timp
menite să cucerească veșnicia-mpreună să nu moară

Te rog să o ții pe brațele Tale iar hotărârea ei să fie
cioplită în stânca de care valurile nu se lovesc de teamă
să nu trezească fiul lunii legănat de doruri îmbăiat
în dragostea noastră preamare preacaldă prealocuită
de Tine să ne înveți să fim iar așa cum Tu ești