| agonia romana v3 | Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|  |  |  |  |  | ||
|   |                     | |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|  |  | |||||
|  | ||||||
|   
		  agonia  
 
■ să fii bine, copilul meu   
 Romanian Spell-Checker  Contact | 
 - - - 
      - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  2006-06-24 | | 
Sărbătoresc cuvântul și poate-s egoistă Să caut simfonia în tot ce mă-nconjoară, Din oameni, păsări, fluturi îmi încropesc vioară Și-i interzic să-nvețe vreo partitură tristă. Oricum, prea multe lacrimi din orice colț se strâng, M-aș îneca în ele de nu le-aș da deoparte, Dar poate și de-acolo, din drumul înspre moarte Chopin, cu-a sa Nocturnă, mă va opri să plâng. Respir aceste versuri ca pe-o tristețe-amară Ca miezul cald al pâinii lăsat în voia sorții, Vă spun c-aș face pace cu vii și cu morții De n-ar fi junghiul ăsta în cerbice să doară. O fi și nebunia prin care mă înjug La mers pe punți apuse din locuri părăsite, Mă văd cu mine însumi prea rar și pe sărite Și când mi-e dor de tihnă m-aș arunca pe rug. Acum sunt prea departe și nu e drum de-ntors, Poate-am avut ocazii să las poteci nebune, Am amânat și iată că vin să se răzbune Pe sufletul acesta ce-i tocmai bun de stors. Paradoxal, tristețea egal cu fericirea Conviețuiesc în mine într-un accept dement, Pe prima, mi-o las mie în propriu-mi testament A doua, împărțiți-o precum vă lasă firea. 
 | ||||||||
|  |  |  |  |  |  |  | |||
|  | |||||||||
|  | Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. |  | |||||||
|  | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate