Somnul din care se nasc dimineața zâmbetele
Nu e decât plimbarea-Þi prin sufletu-mi târziu,
Parte din rostul harului ce-aduce sâmbetele
Și-aș vrea să spun mai multe, dar nu știu.

Of, aripi însetate de veșnicii albastre,
Cărări pe care îngerii alunecă ușor!
Oprește-te și pleacă genunchiul tău, sihastre,
Rămâi de cu seară peste noapte-n pridvor,

Între gene să frângi raza Lunii fierbinte
Ușoară precum zborul petalelor de mac…
Și iar aș spune multe, căci multe-mi vin în minte,
Dar simt prin suflet pașii, adorm încet… și tac.